Credinţa

Cînd tu pe Isus ai ajuns să-L cunoşti,
Credinţa-ţi v-a fi neclintită,
Văzînd, cum în juru-ţi a cerului oşti
Veghează, în orice clipită.

Credinţa-i izvorul, Divine puteri,
Ce munţii, în mări î-i împinge,
Prin ea vezi –nainte în mari depărtări,
Credinţa, în toate învinge.

Nu da îndoielilor loc, nici în gînd,
Şi nu te-ngriji, de-a ta soartă,
Puterea credinţei curate, oricînd,
Deschide, a cerului poartă.

Păcate cumplite, l-e va ispăşi,
Credinţa, ce stă neclintită,
Şi orice dorinţă curată-ţi, va fi,
De Tatăl ceresc, împlinită.

Nu eşti niciodată, aici părăsit,
Sau singur, cînd vine furtuna,
Căci forţa credinţei, de nebiruit,
Te va însoţi, totdeauna.

Nimic, nu-i mai sfînt, mai curat şi frumos,
Nimic, nu-i mai sigur şi tare,
Decît, să rămîi Lui Isus, credincios,
Prin Harul Său, fără hotare.

Nimic, nu-i mai scump, decît Dragostea Sa,
De-ai pus-o cîndva, la-ncercare,
Căci ce-ea ce nimeni, nu poate să dea,
Găseşti, în Iubirea-I cea mare.

Amin.


Octombrie 2000, Belciu Ilie